Loading knowledgebase suggestions...
Boala mana-picior-gura (Hand-Footh-Mouth Disease)
Solution
Boala mana-gura-picior (Hand-Footh-Mouth Disease) este o boala virala, foarte contagioasa, care apare la copiii cu varsta cuprinsa intre 1-6 ani, dar si la adulti imunocompromisi si se manifesta prin aparitia unei eruptii pe palme, talpi si pe mucoasa cavitatii bucale.
Este determinata de virusul Coxsackie A 16 si A 71, care face parte din familia de virusuri denumite nonpolio enterovirusuri. Boala este mai frecventa in sezonul cald.
Se transmite foarte usor de la copil la copil, pe cale orala, prin secretiile nazofaringiene, tuse, stranut si prin contactul direct cu obiectele contaminate (jucarii, farfurii, cani, linguri, prosoape) si chiar prin contactul cu lichidul din elementele veziculare. Boala apare frecvent in crese, gradinite, dar si in mediul familial.
Incubatia (perioada de la infectare pana la aparitia primelor simptome) este de 3-7 zile. Copilul este contagios cu 7 zile inainte de aparitia simptomelor. Copiii dezvolta imunitate dupa boala, dar se pot reinfecta in viitor cu alte tulpini de Coxsackie si pot face alte tipuri de afectiuni.
Trebuie respectate urmatoarele masuri preventive:
igiena prin spalarea mainilor cat mai frecventa
educarea copiilor cu spalatul mainilor de la varste mici
stergerea si dezinfectarea cu gel special a mainilor copiilor cand sunt dusi in parc sau in locuri aglomerate
dezinfectarea si spalarea frecventa a jucariilor copiilor
folosirea numai in scop personal a canii, periutei de dinti, prosop, tacamuri, atat in familie cat si la cresa, gradinita
dezinfectarea suprafetelor din baie, bucatarie si podele, in colectivitatiile de copii si la domiciliu.
Semne si simptome
febra inalta 39-40 grade Celsius
dureri in gat datorita leziunilor veziculare si ulcerative de la nivelul mucoasei bucale (linguale, gingivale, faringiene), din cauza carora copilul refuza alimentatia si lichidele (mai ales la copii mai mici), consecinta fiind aparitia deshidratarii
eruptie maculopapuloasa, veziculoasa pe palme, talpi, in jurul buzelor
alterarea starii generale, slabiciune, iritabilitate
scaderea apetitului
deshidratare
Primul semn al bolii este febra, apoi apar leziunile ulcerative din gura cu durere in gat, scaderea apetitului, modificarea starii generale. Dupa aproximativ 2 zile, apre eruptia maculopapuloasa, veziculoasa. Boala se vindeca in 7-10 zile. Este o bola autolimitata, adica organismul reuseste singur sa neutralizeze virusul. Dupa vindecare copilul ramane cu imunitate impotriva virusului, dar asta nu inseamna ca nu va putea sa mai contacteze boala, deoarece serotipurile Coxsackie sunt foarte numeroase si din aceasta cauza boala se poate repeta sub forma unor noi infectii.
Tratamentul
Tratamentul bolii consta in masuri suportive, nu exista un tratament specific bolii:
pentru febra se administreaza acetaminofen (Eferalgan, Paracetamol, Panadol, Calpol, Tylenol), ibuprofen (Nurofen, MIG pediatric, Marcofen, Ibalgin, Ibugesic, Advil)
pentru calmarea durerilor determinate de leziunile veziculare de la nivelul gurii se administreaza solutii preparate cu glicerina, stamicin si anestezina sau preparate comerciale (Aphtaplus. Urgo Aphtes, Tantum verde, Hexoral, Bioparox)
copiilor mai mari li se recomanda gargara cu apa bicarbonatata
pentru calmarea eruptiei tegumentre se administreaza creme calmante
administrarea de aciclovir, ca antiviral, per os sau adaugat in preparatul cu glicerina
in caz de deshidratare copilul trebuie internat pentru efectuarea reechilibrarii hidroelectrolitica prin perfuzii
in general tratamentul se poate face la domiciliu, in cele mai multe cazuri copii nu necesita internare, dar este recomandata izolarea
se contraindica administrarea de antibiotice
Diagnosticul se pune de obicei pe anamneza (care arata varsta copilului si semnele de debut ), pe baza examenului clinic si pe detectarea virusului in materiile fecale.
Diagnosticul diferential se face cu urmatoarele afectiuni:
stomatita aftoasa
herpangina
varicela
eritemul multiform
purpura Henoch-Schonlein
reactia alergica la medicamente
Complicatiile care pot aparea datorita bolii sunt urmatorele:
deshidratarea
meningita virala
encefalita virala
hipertensiunea intracraniana
ATENTIE!
Informatiile afisate in aceasta pagina nu inlocuiesc sfatul/consultul medical profesionist.
Informatiile sunt furnizate doar in scopuri educationale.
Va asumati intreaga responsabilitate pentru modul in care alegeti sa utilizati aceste informatii.
Related articles Varicela (Varsatul de vant) Roseola infantum (Exantem viral) Eritem infectios (Parvovirus B19) Vaccinuri optionale in Romania Semne si simptome de urgenta pediatrica
Article details
« Inapoi
Powered by Help Desk Software HESK , brought to you by SysAid